Dorinta ma face sa ma trezesc noaptea si sa strang cearsafurile pe mine, sa privesc cerul zorilor cu ochii inghetati si talpile lipite pe podea. Zile intregi pastrez tacerea si imi doresc sa ne intalnim undeva intr-o padure, eu sa fiu leoaica si tu acest sarpe care isi schimba mereu pielea, devenind mereu de nerecunoscut in ochii mei. Si totul sa fie posibil.

Sunt dupa-amieze cand o pastrez in mine. Ma umplu cu pene de lebada, cu farame de sarut si cu jumatati de imbratisare, cu cioburi colorate si panglici galbene la ferestre, iar ea se intinde, se lungeste in partile moi, ma musti si ma gusti. Dulcile peregrinari ale dorintei.

Diminetile ma gasesc in parti diferite ale orasului, gonind spre casa cu parul valvoi pe strazi, cu dresurile puse anapoda, incercand sa redevin. Sa reexist aici, printre oameni si dosare si cosuri de cumparaturi. Orasul apune in uitare. Dorinta ia chipul unui caine cu ochii rosii in spatele unui gard negru. Ne privim si ne mirosim iarasi, ne dam tarcoale.

Torn in mine licori ca sa adorm sarpele. Sarpele rade si imi sopteste lucruri de neinteles cu jumatate de gura. Imi anesteziez organele si pornesc apoi cruciade analitice. Desfac, impart, despic, disec, maresc, privesc, masor, decantez. Iar la sfarsit, in eprubete, se scurg formulele incorecte si mereu incomplete ale dorintei.

Dorinta e un sarpe care sta in mine. Are un cutit mic cu care imi inteapa epiderma pe dinauntru, are o dalta cu care contureaza un alt peisaj in mine, are o gheara cu care isi scrijeleste numele pe toate scoartele organelor mele. Imi ia plamanii si ii strange, isi fixeaza privirea in inima si o sfredeleste incetisor in ritmul melodiilor lui PJ Harvey. In urechi imi pune tobe in care bate lungi imnuri razboinice. Eu si dorinta mea suntem in razboi acum. Comunicam prin soli. Solii nu ajung niciodata intregi pe drumul dintre noi doua. Vin mereu fara o mana, schiopatand, cu un ochi orb si inchis mereu catre sine.

Din cand in cand, semnam armistitii. Ii arunc carne frageda in cusca ei. La inceput n-o primeste, abia deschide un ochi si casca plictisita. Apoi o ia, se joaca, o taraste prin nisip, o arunca, o apropie, yoyo nebun in gheara ei. La sfarsit, se intampla ce trebuie sa se intample: o indestulare mecanica si iar plimbat pe strazi, iar holbat halucinat si halucinant la alte obiecte ale dorintei. Iar dorinta. Neobosita dorinta, nebuna dorinta. O starneste un pian, o vioara, o gamba incordata pe pedala unei biciclete, o plaja si o sticla cu vin.

Dorinta este impetuoasa. Se arunca nebuneste in lumina farurilor uitandu-se fix in ochii speriati ai soferilor care clipesc nervosi si trec mai departe. Dorinta poarta iarna dresuri cu adeziv si blanuri grele. Rade de cravate plasandu-le mereu in alte contexte. Nu respecta etichetele si accepta sa fie ingenuncheata de anumite maini, smucita, tarata. Atunci devine o copila, ii apar cosite blonde si sosete scurte de bumbac alb in picioare. Seara se transforma si devine razbunatoare. Supune, frange, rupe si destrama tesuturi.

Cumplitul chip al dorintei.

- Aprindem lumina?
- Aprinde-o.

Ne privim cu ochii larg deschisi si uimirea ne tine pleoapele treze. Ne hranim unul pe celalalt cu boturile noastre insangerate, cu limba aspra, cu membrele mereu incordate, mereu incepand ceva, mereu ridicand si naruindu-ne intr-un somn greu, fara vise si fara naluciri caci am lasat sangele sa curga si pamantul ne-a primit pe amandoi. Sleiti de putere, cu carnea adormita si intrebandu-ne mereu daca e de ajuns dorinta, daca e suficienta, daca putem croi un vesmant pentru amandoi din accidental, din impuls, din jumatati si sferturi. Coasem in fiecare zi povestea noastra si o destramam noaptea, desirandu-ne in sudoare si in dragoste. Dimineata ne prinde cu maneci suflecate, rochia mea sfasiata peste genunchi, puloverul tau ramas fara guler. Atunci ni se face rusine, ne imbracam in paltoane gri, ne punem caciulile si ne ducem la munca. La birou.”

Ma minunez cum de poti observa orice? Ce nu vad eu, tu vezi, ce nu aud eu tu auzi, ce nu pot eu vorbi, tu ai glas; ma gandesc cum de observi de fiecare data cand ma lovesc si esti langa mine sa ma iei in brate ca sa-mi alini durerea, ma gandesc cum de observi cand ma doare ceva desi nu am scos nici un sunet si esti acolo ca sa-mi dai putere, ma gandesc cum de esti aici cand imi este frig si ma iei in brate ca sa ma incalzesti si nu mai imi dai drumul pana nu esti sigur ca imi este bine, ma gandesc cum de esti aici cand imi este sete, si  te ridici fara sa te rog si imi aduci apa , ma gandesc cum de esti aici sa ma ajuti sa ridic o greutate prea mare ptr puterile mele, ma gandesc cum de esti aici si ma certi cand nu fac bine, dar ai mereu rabdare sa ma inveti ceea ce nu stiu, ma intreb cum de sti mereu sa ma alinti, sa ma incanti si sa ma faci sa ma simt cea mai importanta persoana din viata ta, ma intreb cum de ma poti face sa ma simt cea mai importanta femeie din lume???? Mereu ma gandesc cum poti tu oare sa faci atatea? Cum poti sa ma respecti mereu indiferent ca suntem numai noi doi sau suntem cu 20 de prietenii? Cum poti sa vorbesti mereu frumos de mine? Sa ma tratezi ca pe o doamna, iar cand fac o boacana sa nu iti schimbi niciodata parerea despre mine?Ma intreb mereu cum poti fi asa de bland si cald si tandru cu mine? Ma intreb cum poti mereu sa-mi stergi lacrimile de pe obraji? Ma intreb cum poti sa emani atata caldura? Cum poti sa taci mereu cand tip din orice sau plang din orice si totusi sa nu-ti sara tandara niciodata? Ma intreb cum poti sa nu te certi niciodata cu mine, desi eu mereu ma cert cu tine?Ma intreb daca oare si cand dorm, ma privesti? Ma intreb daca si cand dorm tu tot ai vrea sa ma protejezi parca si de visele rele? Ma gandeam ca toti oamenii s-au nascut egoisti dar tu cu mine nu esti de loc.Ma gandesc de ce ai fi tu diferit si imi complic existenta gandindu-ma daca toate astea mai tarziu se vor sfarsi, in loc sa ma bucur de tot ceea ce am.

Imi pun 1000 de intrebari despre existenta ta, a barbatului perfect din viata mea, gandesc intre vis si realitate, intre adevar si minciuna…si totusi….existenta barbatului meu perfect este aevea……

Iubind pe cel ce nu te iubeste…

Traiai bine si frumos in lumea ta, impacata cu tine, acceptand ideea ca la urma urmei nu s-a nascut inca barbatul care sa te faca cu adevarat fericita. Cel putin nu momentan… Pana cand l-ai cunoscut pe el… si ai facut cunostinta cu singurul barbat care s-a nascut sa iti tulbure visurile. De atunci viata ta nu a mai fost niciodata aceeasi. Si inima ta a inceput din nou sa bata pentru acest barbat sarmant si inteligent, atat de aproape de imaginea barbatului perfect. Si mintea ta iti spune parca sa ai grija totusi, ca un astfel de barbat o sa ceara cel putin perfectiunea de la tine. Mintea si inima ta ajung sa se ciufuleasca serios. Cine are intotdeauna castig de cauza?… Inima. Inima ta se indragosteste ca si cum nu ar mai fi iubit niciodata pana acum. Ca de fiecare data, ai incredere in tot ceea ce iti spune. Esti o femeie care nu poate iubi decat daruindu-se. Intreg, complet, cu tot cu sentimente, cu tot cu sperante si visuri. Asa ca, cu tot cu ea, cu inima ta deschisa, te arunci in bratele unei noi relatii, langa inima barbatului care iti declara ca ar fi dispus sa faca orice pentru tine. Orice pentru El. Orice pentru voi..

Si visul tau frumos de iubire continua. Pana intr-o buna zi. Intr-o zi cand incet incet constati cu stupoare ca o fisura mica de ceata s-a strecurat in visul tau frumos. Cercul visului tau de iubire se stange din ce in ce mai ingust si sufocant in jurul Lui, un barbat egoist si orgolios, care stie sa primeasca si mai putin sa ofere, un barbat care seamana din ce in ce mai putin cu barbatul visurilor tale, un barbat care crede despre tine ca te-ai nascut doar ca sa il faci pe el fericit. Si totusi… inima ta iubeste in continuare Nu vrea sa accepte, nu vrea sa inteleaga. Este prea prinsa in jocul acesta al iubirii, al semiiubirii. Nu vrea sa accepte ca “Tu” inseamna de multe ori “Eu”. “Noi” inseamna de multe ori tot “Eu”. Ca iubesti din cap pana in picioare un barbat narcisist, un barbat care nu stie sa iubeascaDar ii mai dai o sansa. Inca una. Mai multe. Te incurajezi cu gandul ca intr-o buna zi o sa ajungi sa il schimbi. Ca iubirea ta este suficienta incat sa il invete sa te iubeasca la randul sau. Ca o sa-l vindeci de egocentrismul lui, ca pana la urma puteti gasi implinirea unul alaturi de altul. Draga mea, te minti singura. Pentru ca narcisistul rareori se schimba.

Narcisistul, vampirul emotional care se hraneste cu iubire, dar este incapabil sa o daruiasca

Narcisistul iti fura sufletul si se hraneste cu energia si sentimentele tale pozitive.La fiecare jignire sau abuz din partea narcisistului, o mica parte din interiorul victimei se prabuseste. Narcisistul iti goleste sufletul si il poate distruge particica cu particica pana cand acolo, in pieptul tau nu mai ramane nimic. Pana cand nu mai ai nimic de dat, nimic de primit, nimic de pierdut.

Cu cat o victima este mai pasiva, cu atat sentimentul de devalorizare va fi mai acut, cu atat atacul abuzatorului va fi mai pronuntat. Actul de “iubire” al narcisistului este un act ritualic de magie, de exorcizare a sufletului si a sentimentelor pozitive. Cu cat ai tu mai mult de oferit, cu atat dorinta lui de a-si potoli foamea orgoliului se va intensifica. Narcisistul se iubeste pe sine (sau mai bine zis imaginea pe care si-a facut-o despre sine), insa poate lesne sa te determine sa iti negi personalitatea, gandurile, opiniile de dragul lui. Si pentru ca faci toate astea, pentru ca esti dispusa sa-ti joci rolul pana la capat poti ajunge sa iti orientezi intreaga manie, neputinta si dispret inspre tine insati. Da, narcisistul te poate face sa te urasti.

Partenerul narcisistului are tendinta sa creada ca, inchinandu-i timp si rabdare, il poate elibera pe acesta din prinsoarea sa, salvandu-l de propriul eu. Narcisistul exploateaza o astfel de naivitate in propriul beneficiu, pentru a obtine ceea ce isi doreste. Se va infiltra incet, dar sigur, in psihicul si inima victimei patrunzand aici prin punctele sale vulnerabile.

In cartea sa “Narcissim: Denial of the True Self” Alexander Lowen este de parere ca “narcisistii folosesc sexul ca un substitut al iubirii si al intimitatii” si de multe ori actul sexual va fi pentru ei un act mecanic, in care se vor baza mai mult pe tehnica si placere. Din actul sexual al unui narcisist va lipsi insa emotia. Pentru narcisist, emotiile inseamna slabiciune si de regula le priveste cu dispret. Inainte de iubire, narcisistul cere adulatie, admiratie si respect de la partenerul de viata. Se teme de intimitatea autentica. Pentru ca este convins de unicitatea sa, isi vor dori sa fie singura persoana importanta din viata persoanei pe care o “iubeste”.”

Am intalnit si eu un astfel de om pe care l-a un moment dat nu stiam sa-l descriu in cuvinte, dar dupa ce am citit acest articol “mi-am gasit cuvintele” si nu pot decat sa completez cu urmatoarele: FUGITI DE ASTFEL DE OAMENI, EI NU TRAIESC DECAT PTR PROPRIA PERSOANA SI VANITATE!!!!

Intrebarea ar fi : de ce fratilor va apucati de scris bloguri?

Prima care raspunde sunt eu; Eu Roxana Ene m-am apucat sa scriu blogul la indemnul unui prieten care mi-a spus ca atunci cand scrii iti limpezesti gandurile, sufletul sau informatiile pe care le detii. In primul rand acel prieten mi-a creat blogul, apoi eu m-am gandit in ce categorie sa-l incadrez. Am hotarat sa fie un fel de jurnal din viata mea, a prietenilor si a celor din jurul meu care-mi capteaza atentia cu o anumita tema. Apoi m-am decis sa presar cate o poezie, sau melodie care a avut un impact asupra mea intr-o anumita poveste a vietii mele. Si uite asa m-am apucat sa scriu atunci cand am avut timp, atunci cand eram trista, atunci cand eram fericita, atunci mi-am dat seama ca am ce impartasii.

Zilele trecute insa primesc de pe o adresa necunoscuta, un “fel de blog” si spun asta ptr ca acela nu este nici pe departe blog cu un comentariu ciudat” citeste si razi”. Surprinsa de acest lucru, deschid fereastra si ma apuc sa citesc de jos in sus, de la prima, la ultima postare si raman surprinsa. Numele nu am sa-l scriu aici ptr ca este irelevant, dar pot sa-mi pun aceeasi intrebare” de ce va apucati sa faceti un lucru daca nu sunteti in stare?????? “

Am ajuns la concluzia ca ptr a scrie un blog la fel ca si in viata nu este o mare filozifie, nu-ti trebuie talent sau vreo educatie aparte, nu trebuie sa ai o anumita religie sau orientare sexuala. Oricine vrea, poate sa aibe un blog. Intr-un blog poti posta un singur articol sau poti posta mii.  Mie un blog imi spune multe despre un om. Ca de exemplu acel blog pe care l-am primit “intamplator”. Porneste amenintator cu ce mult va scrie, ce va drege, ca poate, ca vrea, ca stie, ca este tare si mare si va arata asta in ciuda “dusmanilor” …etc. Am stat si mi-am luat o cana de cafea si o tigara si ma gandeam ca am dat pentru un Bendeac 2 sau poate un Mircea Badea. Mare mi-a fost surprinderea ca dupa “amenintarea” cu ce ne va lumina pe noi ….nu mai dau peste nimic. De fapt imi cer iertare dau peste urari, o critica ca la asta suntem noi toti buni si peste un faimos serial….waw ….am devenit mai inteligenta, mai cultivata intelectual si spiritual …am devenit mai open minde! Am uitat sa specific ca acel asa zis blog este in moarte clinica de prin 2009.

Am ajuns sa inteleg cu timpul ca asa cum facem lucrurile minore, le facem si pe cele marete. Ma intreb de ce noi oamenii ne tot apucam sa facem ceva fara sa gandim in prealabil daca suntem sau nu capabili sa ducem la bun sfarsit. Unii ar spune ca risca si este de inteles aceasta gandire, dar cei care afirma acest lucru cu siguranta vor incerca sa duca la bun sfarsit ceea ce si-au propus, chiar daca norocul poate nu le surade. …dar totusi vorbim de un simplu blog desi unii il numesc un fel de meserie sau de spovedanie. Admir acesti oameni curajosi care chiar daca nu cunosc unde va duce un drum, cu siguranta vor pasi pe el.

Astea fiind spune; dragii mei, nu va pune nimeni sa faceti anumite lucruri ci voi singuri va apucati, iar daca nu sunteti in stare nu mai chinuiti “publicul” cu etalarea “unui talent” care de fapt nu exista, ba chiar este unul infect. Nu mai considerati ca lauda de sine este si sanatoasa si ca ii dati gurii sa manance ptr a va lauda. Oamenii cu cat sunt mai laudarosi, cu atat sunt mai patetci.Daca nici macar nu avem motive de lauda deja devenim gretosi.

Dragii mei, daca mancati un r…..t, mancati-l pana la capat ca altfel se impute in farfurie!

Sunt psihologi care afirma ca unu-i copil ii poti ”citi” caracterul in proportie de 50% inca din burtica mamei, inca din momentul in care incepe sa prinda viata si putere in acel loc protejat. Se spune ca felul in care loveste cu piciorusele lui burta mamei, durerile pe care le provoaca acestea, agitatia, transcriu intr-o mare masura ceea ce v-a deveni el mai tarziu. 

Daca in mare parte astea le putem cataloga drept mituri, cu adevarat ne putem spune cuvantul in anii de liceu cand fostii bebelusi au devenit adolescenti si vor fi maturi atunci cand vor creste. Am rulat in mintea mea un film cu fostii mei colegi, cu persoane pe care le-am cunoscut mai tarziu si care era in anii de liceu si chiar cu mine. Astfel am format 3 categorii de viitori maturi;

1 Acei copii extrem de buni, care erau placuti de toti, care invatau atunci cand trebuia si cat trebuia, care erau populari si stiau sa se si distreze, acei copii care puteau purta conversatii inteligente cu profesorii, care se incadrau in orice peisaj, care nu radeau niciodata ca retarzii prin tramvaie, nu faceau prea mult zgomot, dar suficient totusi ca sa-si faca simtita prezenta la vreo petrecere sau banchet. Acesti copii sunt aparent perfecti. Suficient de educati, suficient de inteligenti, puternici si cu o structura buna.

2 Copii introverti asa cum eram si eu.Invata ptr ca trebuie si nu ptr ca vor sa invete neaparat tot ce li se impune. Sunt sociabili cu toata lumea si nu neaparat ptr ca plac pe toata lumea, educati cu profesorii din respect ptr varsta si statutul lor social si nu neaparat ptr ca sunt de acord cu modul lor de predare a unei anumite materii, copii care mereu isi pun intrebari si mereu incearca sa gaseasca raspunsuri iar in fuctie de astea sa-si gaseasca un drum in viata cat mai bun din punctul lor de vedere. Acest gen de copil pare a nu-si gasi linistea pana nu stie exact pe ce drum trebuie sa o apuce si par acel gen de oameni care mai tarziu nu suporta ingradirea cuvantului si al opiniei, nu le plac alegerile in masa sau sistemul de cireada. Din punctul meu de vedere acest soi de copii au numai 50% sanse de reusita. Ei pot ajunge mari lideri si foarte sus sau pot cadea fara posibilitatea de redresare vreodata. Pentru a urca le trebuie o imensa putere, o coloana vertebrala de fier si o mare tarie de caracter. Toate acestea trebuie sa aibe ca rezultat o luciditate aproape perfecta asupra lucrurilor astfel incat sa-si poata sustine parerile pana in panzele albe si sa fie cu adevarat niste lideri. Pentru acesti copii cale de mijloc nu exista.

3 In cea de a treia categorie intra acei copii care cred ca toata lumea este a lor. Acest gen de copii care sfideaza tot si pe toti, vorbesc in doi peri cu profesorii si cu parintii, iau in ras tot ce este in jurul lor, nu au simtul responsabilitatii, nu stiu decat de “distrcatie” si se cred mari, tari si smecheri vor creste mai tarziu adulti fara principii, care alearga intr-un neant fara sfarsit. Am cunoscut un astfel de om si mai tarziu. Un om care se afla in aceasta categorie in liceu. Un om provenit dintr-o familie  modesta dar educata, dar care nu avea si nu are pic de esenta, nu are o constructie sanatoasa si care nu s-a autoeducat in nici un fel ci se plange ca nu a avut oameni de calitate in jur ca si cand eu i-am ales, care pune totul pe baza norocului cum ca el nu ar fi avut noroc sau ca familia nu l-a sustinut. Din pacate acei copii ajunsi in cercuri din care nu au stiut sa ia decat ceea ce era rau fara sa faca o distinctie clara tocmai ptr ca nu au avut niciodata principii si nu au stiu ce vor. Cred ca din acest motiv exista oameni tineri intre 25-30 de ani care nu stiu inca ce vor sau care spun mai in gluma mai in serios ca pana la 30 de ani vor castiga 1 milion de euro. Sunt acei oameni care nu au respectat nici o regula nici macar din bun simt, oameni care viseaza cai verzi pe pereti, care nu au avut nici o credinta, care au cazut prada viciilor si care nu sunt suficienti de puternici sa se ridice din mocirla.

Am citit intr-o carte cu multe influente psihologice ca un om la inceputul maturitatii trebuie sa-si raspunda la 3 intrebari: 1 cine sunt? 2 ce fac? si 3 cat castig? Odata ce un om ajunge sa-si raspunda la aceste intrebari atunci a devenit un responsabil si matur si poate incepe sa construiasca. Atata timp cat un om care lucreaza pe achizitii si spune ca vrea sa castige milioane de euro cum am cunoscut eu pe cineva este clar ca omul ala este in lumea lui care este departe de realitatea ce ne inconjoara. Se spune ca este bine sa ai vise numai ca unii si le creaza din filme si li se pare ca propria lor viata poate deveni acel film.

Astea fiind spuse atat am putut eu cunoaste si atat spun. Consider ca un om poate sa-si schimbe un drum si poate lupta, dar structura sub nici o forma nu o poti schimba. Despre anii pierduti prosteste fara a invata nimic, fara a acumula nici un fel de cunostinta decat cele privitoare la distractii nici nu am ce sa mai spun. Imi este mila de acei oameni care cred ca si apropiindu-se vertiginos de varsta de 30 de ani spun ca este timp sa invete de toate si este timp sa gaseasca raspunsuri, cand de fapt ei acum nu se numesc decat niste bolovani. Din pacate vor vedea mai tarziu ca ceea ce trebuiau sa invete in adolescenta ei le pretind a le afla la o varta in care constructiile realizate ar trebui sa aibe deja o temelie in ceea ce priveste studiile, cariera si o familie a lor!!!!

Eu m-am nascut un razboi si ma trezesc mereu in mijlocul unui razboi. De multe ori creat de mine, de multe ori de altii si de cele mai multe ori de soarta.Mereu am impresia ca sunt prazlea cel voinic sau vre’un fel de Xena care poate sa se puna cu toti si cu toate, care mereu razbate si de cele mai multe ori imi dau seama ca nu este asa, dar continui sa fiu la fel de razboinica si razvrativa. Am stat mereu sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat cu mine daca ma nasteam intr-o epoca in care trebuia sa ai capul plecat si orice privire te-ar fi putut ucide intr-o secunda.Stau si ma gandesc cum ar fi fost daca m-as fi nascut intr-o epoca in care sclavia era ceva normal, iar eu sa fi fost o sclava.Probabil ca as fi fost biciuita de trei ori pe zi si as fi stat numai in lanturi. Cred ca daca ar fi fost sa-mi aleg timpul la firea mea as fi ales acel colt de lume in care existau amazoanele.

Am vazut de-a lungul timpului ca daca dumnezeu s-ar fi luat dupa mine acum nu as mai fi stat aici sa povestesc.Imi aduc aminte de cate ori m-am razvratit impotriva parintilor, impotriva sefilor, de cate ori era sa-mi iau bataie ca saream la tot felul de golani care inghitisera sifonierul cu 2 usi si care imi comentau diverse. Imi aduc aminte pana si din copilarie cand eram pana la clanta de la usa cum saream eu artagoasa la orice mi se parea a fi o nedreptate. Am crescut si am incercat mereu sa ma temperez dar parca razboiul asta din mine care incearca sa rastoarne lumea si sa faca ceva contra nedreptatilor nu s-a dus. Imi aduc aminte cand lucram la o terasa  si cum un mare smecher de doi pe doi mi-a pus mana pe fund iar eu i-am turnat o ceasca de cafea clocotita in poala.Daca nu erau bodiguarzii lucrurile ar fi stat altfel. Imi aduc aminte cum in drumurile mele la Timisoara in timpul facultatii, cea mai buna prietena a mea mi-a spus intr-o seara “nu-mi este frica ca mergem la discoteca intr-un sat cu o liota de baieti, ci imi este frica cu tine” …de ce? ptr ca atunci am realizat ca mereu se iasca cate un razboi ptr care aparent eu nu aveam nici o vina dar nici nu stiam sa aplanez sub nici o forma conflictele. Eu saream si asa si prietenii mei care nu aveam nici un fel de intentie sa primeasca scaune in cap sau sa zboare mesele pe geamuri dar o faceau din loialitate ptr mine.

Am spus ca o sa merg cu un os intr-un buzunar peste tot si cand o sa vad cate ceva care nu mi se pare corect si drept , musc din el ca un caine artzagos. Eu tot am impresia ca pot muta muntii din loc desi stiu ca diplomatia este un din minunile inventate de om si care a salvat multe natiuni de la mari razboaie.O doamna mi-a spus o vorba odata care m-a inmuiat de tot. Eram foc si para ca vazesem o scena in care un “barbat” isi lovea sotia pe strada, iar eu am zis ” of doamne de ce nu-mi dai mie un barbat ca asta ca-i pun pielea in gard si apoi il dau cu sare” si eram ca un leu in cusca.Aceasta doamna m-a luat de mana, mi-a zambit si mi-a spus : “tu nu o sa ai parte de un asa barbat, ci de unul plin de diplomatie care sa te domoleasca si sa te imblanzeasca”.Mi-a trecut orice agitatie in momentul ala si am zambit la ea. Atunci am vazut ca diplomatia face tot. Atunci am vazut ca nu poti schimba lumea si dreptatea este relativa ptr toti.

Au trecut ani de atunci si inca ma mai autoeduc sa nu-mi cumpar o sabie

Voi ptr ce va razvratiti? Pentru ce ati porni un al treilea razboi mondial? …ca eu stiu ca l-as pornii ptr multe motive!

Nu ma plang si nici nu insinuez ca as fi singura de pe pamant care a pierdut pe cineva drag din cauza aceste-i orori, doar sa-mi impartasesc amintirile si furia unei lipse de interes a ceea ce azi omoara mi-i de oameni anual si care poate ajunge sa omoare milioane de oameni indiferent de varsta, nationalitate sau orientari. Aceasta boala crunta care apare din senin, indiferent de ce mananci, de ce bei, indiferent de genetica sau de locatie, de varsta sau de constitutie, macina de la oragnul bolnav intreg corpul pana la os. In 5 luni de zile bunica mea s-a scurs pana la ultima suflare din cauza cancerului de colon. De la o femeie voinica de 85 de kg, in 5 luni de zile a “capatat” greutatea de 32 de kg. In camera intunecata in care s-a aflat, nu a plans, nu s-a zbatut, nu a vorbit, m-a luat numai de mana si s-a dus. Nu o mai recunosteam, nu era bunica pe care eu o stiam de cand ma nascusem.Era numai un schelete alb care statea cu capul la mine in brate si ma tinea de mana.

Ma intreb oare cati oameni au murit si mor in chinuri groaznice si cand in acest secol al tehnologiei vom avea macar medici care chiar daca nu au un antidot, macar sa aibe pregatirea necesara ptr a-i ajuta de acesti oameni bolnavi si aflati in chinuri.

Bunica mea in ultimele trei luni de viata avea voie sa manance numai lactate (branza si iaurt). Pana si eu stiu ca aceste celule cancerigene se hranesc numai cu proteine. TOT CE ESTE DE ORIGINE ANIMALA ESTE INTERZIS CU DESAVARSIRE!!!!!!! Oare cat de greu este de crezut si cat de greu este sa se citeasca cateva carti de specialitate? Oare cat de bine poate face la un cancer de colon, o bucata de branza? Oare cate scaune poate avea un om care manaca branza care are cheag? Cum poate un medic sa dea un astfel de regim unui bolnav de cancer? Oare cum poate un medic sa deschida un pacient prin interventie chirurgicala care este suferind de cancer in ultim stadiu cand se stie ca asta nu-l va salva in veci si nu va  face decat sa-i grabeasca moartea???????

Am ajuns sa-mi fie frica de medici mai rau decat de o boala. Am ajuns sa-mi fie greata de interesele aflate in descoperirea unui antidot, am ajuns sa stiu ca un om are 1000 de dorinte, on om bolnav nu are decat una: sa se faca bine!!!!

Poate lucrurile se vor schimba, dar din pacate nu stim concret nimic, decat ca avem puterea sa ne rugam la dumnezeu ptr sanatatea noastra si a celor dragi.

Mi-a placut sa citesc de cand ma stiu, dar niciodata nu mi-am facut timpul necesar si mereu am regretat asta.De la o vreme in schimb m-a apucat o frenezie cu cititul ca astept sa ies de la servici si sa ma arunc intr-o carte.Am citit in ultimele luni cat nu am citit in toata viata. Citesc tot ce prind, de la acele carti autoeducative pana la romane de dragoste, istorice, comerciale, in limba romana sau engleza ….absolut orice.

Ultimele carti pe care le-am citit au fost ale lui Dan Brawn. Cea care m-a marcat cel mai mult a fost “Ingeri si Demoni”.V-o recomand cu toata caldura.Pe mine m-a pus sa-mi pun tot felul de intrebari legate de religie si stiinta. Mi-a zdruncinat intreaga fiinta in timp ce citeam paragraf cu paragraf. Eram la cineva acasa, pe balcon, cu o patura pe mine si o cana ce ceai si efectiv intr-o zi cat mi-a luat sa citesc aceasta carte nu mi-a mai trebuit nici mancare, nici calculator, nici macar la telefon nu am raspuns. M-a prins atat de tare incat simteam cum mi se taie respiratia. Daca credeti ca filmul are ceva de-a face cu cartea, va inselati.Este extrem de prost facut si in afara de subiectul povestii nu are nimic de a face cu cartea.

Va recomand sa o cititi  si nu o sa regretati nici macar acea zi cat dureaza sa o razbateti. Va mai recomand sa citit si “Codul lui Davinci” “Conspiratia” si ‘Fortareata Digitala”, toate scrise tot de Dan Brawn. De asemenea o carte interesanta ar mai fi “Legea Atractiei” de Michael j.Losier sau daca vreti ceva mai usor care sa va aduca zambetul pe buze in special voua doamnelor, este cartea “De ce se insoara barbatii cu scorpii” de Sherry Argov. O alta carte care va atrage intr-o lume a vremurilor in care razboaiele, saracia si lipsa puterii de exprimare erau la ele acasa, ar fi “La rasarit de Eden” de John Steinbeck. Pentru voi domnilor care vreti sa fiti mai duri puteti incerca sa citit Sabia lui Atila desi s-ar putea sa va plictisisti de atatea lupte descrie in cele aproape 700 de pagini .

Promit sa revin cu Invitatia la citit si …cititi dragii mei …lumea cartilor este minunata. Va propus sa uitati pentru cateva luni la jocurile pe calculator si serialele imbecile care ne mananca timpul pe paine, zi dupa zi si an dupa an. Va propun sa incercati un strop de cultura, un strop de din minunata destindere pe care ti-o poate oferii o carte. Unii ar putea spune ca iti trebuie bani pentru a citi, iar eu va spun ca asta este doar o buturuga dupa care va ascundeti.Acum in secolul vitezei si al tehnologiei avem ceea ce se numeste Google.Pe acest Google exista zeci de situri de carti gratuite pe care le puteti salva si mai apoi chiar scoate la imprimanta si pusa fiecare carte intr-un biblioraft asa cum am facut eu.Altii ar  putea spune “cand sa citim”? V-as intreba cate ore intr-o luna petreceti in metrou?Sau ati vazut cata lume citeste in metrou? Va spun eu ca am citit enorm de multe carti intr-un an in drum spre servici si mai apoi in drum spre casa…..asa ca noi singuri alegem ce sa facem cu timpul nostru si tot noi alegem daca conversatiile nostre sunt mai interesante despre jocuri sau despre diverse domenii de activitate, culturale si educative.

Istorioara mea suna cam asa:

cea mai mare bataie pe care am primit-o in viata mea, asta asa  asa  daca vrea cineva sa infiinteze o organizatie de copii “ucigasi”, sa poate sa ma dea exemplu )).
Aveam 4 ani, cand m-am hotarat ca trebuie sa devin o gospodina desavarsita ca mama, ca trebuie sa-i calc pe urme si ca s-a terminat cu jocurile prostesti cu masinutze si papusi care nu se mai pretau la venerabila varsta pe care o aveam eu. Fapt ptr care, am asteptat sa plece parintii la servici si m-am gandit ca prima mea cina trebuie sa fie speciala si gatita ptr mama si tata.Pe vremea aceea ai mei aveau f multe animale;pasari, iepurasi, porumbei, caini…o adevarata gradina zoologica la curte .

Imi pun eu sortul mamei indoit in toate formele si urc plina de zel in podul casei ptr a-mi alege cina.Dupa o alergatura de zile mari, jumulire pe fulgi si aripi rupte, cobor cu 2 porumbei care urmau sa devina cina unor bieti oameni veniti de la munca fericiti sa-si vada micul lor monstruletz.Nu ma intrebati cum si-au dat duhul cei doi porumbei ca nu cred ca vreti sa stiti, cert este ca nu am procedat asa cum faceau bunicile mele cu pasarile crescute prin curte.Vazand la mama cum se pregateste o adevarata mancare(se pare ca viziunea asta o aveam eu), pun intr-o cratita mare, multe cani de apa, dau drumul la porumbei acolo cu tot cu fulgi, pun o ceapa, 2-3 cartofi, morcovi din gradina cu tot cu pamant, sare cu punga, pun un capac si las sa fiarba asa cum doar la mama am vazut.Fericita nevoie mare de cat de repede am putut prinde eu arta culinara nici nu am observat ca in jurul meu casa devenise un scenariu dintr-un film al lui Hitchcock; pamant, ghiare, sange, fulgi, cutite, carpe arse si murdare si un miros groaznic de la o fiertura parca incropita ptr “blestemul vrajitoarelor”.

Nu mai trece mult si bietii mei parinti vin de la munca si primul lucru pe care-l simt este cum li se muta nasul gandind ca este de la cine stie ce vecin care “nu stie sa gateasca” )).Cand au intrat in casa, pe langa spectacolul infricosator din jur, pe masa ii astepta doua oratanii pe doua farfurii si micul monstru zamberetz.Ce a urmat dupa cred ca va imaginati si voi.Socul tatalui si ragnetul mamei au fost nimicuri la ce s-a intamplat dupa ce au descoperit si “cimitirul” de porumbei din pod. Si uite asa dupa bataie, pedeapsa, m-am pricopsit eu cu tot felul de activitati, orice care sa excluda bucataria….si cand te gandesti ca as fi putut deveni cea mai mare bucatareasa in viata daca m-ar fi incurajat parintii )))

- Iarta-ma Doamne, am gresit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma Doamne ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in mine!

In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger, care i-a spus:

- Bucura-te omule! Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar oare te-ai schimbat cu adevarat ?

- Sigur ca da

- zise omul cu nerabdare

- sigur ca m-am schimbat!

- Bine! – a mai spus ingerul. Vez firul care coboara acum spre tine ? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de chinurile de aici. Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera de firul sau, incercand cu disperare sa scape din flacarile iadului.

- Ce faceti ?!

- striga omul speriat. Dati-va imediat jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos, n-auziti ?!

 - tipa omul cu disperare si incepu sa-i loveasca cu picioarele . In clipa aceea, firul s-a rupt si au cazut cu totii.

- Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de aici!

 - Nu se poate! -

i-a raspuns ingerul.

- Cum asa ? Doar n-am nici o vina, firul s-a rupt din cauza lor!

- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale. Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt. In viata nu va reusi cel rau, cel zgarcit si interesat doar de propria persoana. Poate ca va strange averi, dar in sufletul sau cu ce se va alege ? Dar cel ce ii ajuta mereu si cu dragoste pe ceilalti, acela strange in inima comori ceresti, devenind om cu adevarat, caci om este doar cel ce traieste pentru oameni.

Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!””